Potrivit unui comunicat transmis miercuri de ALDE Sibiu, în cadrul ședinței Biroului Politic Central al ALDE s-a hotărât suspendarea din funcțiile de conducere de la nivel local și central, pe o perioadă de 6 luni (…), a membrilor cu restanțe la plata cotizațiilor mai mari de 6 luni.
„Domnul Ion Ariton a figurat la data de 31 ianuarie cu o restanță la plata cotizației de 15 luni de zile. Astfel, neplata până la termenul prevăzut în decizia BPC ALDE din 22 ianuarie, a atras după sine suspendarea domnului Ion Ariton din funcțiile de conducere, inclusiv din funcția de președinte al ALDE Sibiu. Înștiințarea de suspendare din funcția de președinte al ALDE Sibiu i-a fost transmisă domnului Ion Ariton pe data de 6 februarie”, a transmis, miercuri, ALDE Sibiu.
Potrivit sursei citate, persoanelor vizate de această decizie li s-a acordat ca termen de grație pentru plata restanțelor data de 31 ianuarie 2017.
Totodată, Biroul Politic Executiv al ALDE a decis, după apropae două luni de la termenul de grație acordat, suspndarea din funcție a lui Ariton și numirea în funcția de președinte interimar al filialei ALDE Sibiu a lui Gabriel Florea.
Fostul ministru nu a putut fi contactat.
Ion Ariton a fost ministru al Economiei, Comerțului și Mediului de Afaceri în timpul guvernării Emil Boc.
Ariton a fost achitat de acuzațiile de participație improprie la abuz în serviciu și folosirea influenței în scopul obținerii de foloase necuvenite, în cadrul procesului „Gala Bute”.
În septembrie 2016, Ion Ariton, care era senator PDL a trecut la ALDE și a fost președintele organizației municipale. În vara anului 2017, fostul ministru a fost numit în Consiliul de Administrație al CFR Călători.